Pentru 2022 și culoarea anului Very Peri, conform specialiștilor de la Pantone, tanzanitul este una din soluțiile pentru cei care își doresc mereu să aleagă o culoare care să reflecte ceea ce se întâmplă în lumea din jur.
Pentru 2020 și nuanța anului Classic Blue conform specialiștilor de la Pantone, tanzanitul este una din soluțiile acestei culori ca remediu la tensiune, la stres și la agitație.
Tanzanitul descoperit acum 50 de ani în Tanzania la poalele muntelui vulcanic Kilimanjaro este o piatră semiprețioasă foarte rară. Cristalele de tanzanit au proprietatea de pleocroism, un fenomen de modificare a culorii anumitor cristale când sunt privite prin transparență din diferite direcții.
Termenul de pleocroism provine din limba greacă: pléōn = mai multe, chros = culoare.
La tanzanit întâlnim fenomenul de tricroism în specimenele netratate, sau dicroism în cele tratate la căldură. Dicroismul (descoperit în 1939) este o formă aparte a fenomenului de pleocroism, care se manifestă prin prezentarea exactă a două culori diferite. Acest fenomen este important la examinarea pietrelor prețioase, în vederea șlefuirii lor.
Tanzanitul privit prin transparență din diferite direcții poate apărea de culori diferite, variind între albastru-safir, roșu-grena și violet.