Există în zilele noastre, ca şi în antichitate, convingerea că aceasta gemă îi ajută pe cei timizi să devină vorbitori elocvenţi şi îndrăzneţi. Luptătorii antici purtau cornalina la gât pentru a prinde curaj şi putere fizica să-şi doboare inamicii. Marii arhitecţi ai Egiptului purtau cornalină pentru a-şi evidenţia rangul, iar alchimiştii Evului Mediu o foloseau drept activator pentru celelalte tipuri de calcedonii.
Cornalina captivează privirile ca un surprinzător apus de foc sau ca primă strălucire roşiatică a toamnei. Energia îndrăzneaţă a acestei geme aduce o căldură şi bucurie nestăvilită, stimulând şi îmbărbătând spiritele. Cunoscută drept o gemă a motivării şi anduranţei, asemeni charoitului, cornalina este o piatră pentru lideri, pentru actori, pentru cei ce vorbesc în public şi au nevoie de susţinere cărora le va aduce protecţie şi inspiraţie.
Este o gemă translucidă, diafană, sticloasă, cu culori variind de la portocaliu deschis, portocaliu - rozaliu până la maro închis ruginiu, deşi cele mai populare nuanţe sunt portocaliu strălucitor şi portocaliu-roşcat.
Egiptenii numeau această piatră “soarele care apune”, iar în nuanţele ei portocalii au identificat energiile pasive sau receptive ale feminităţii asociind-o cu fertilitatea, implicit cu Zeiţa Mamă Isis. În variantele roşu, roşu maroniu au considerat că îşi au locaşul energii masculine – active, puternice. Cornalina întăreşte şi stimulează metabolismul, fiind benefică mai ales organelor reproducătoare feminine. Este o piatră semipreţioasă recomandată mai ales hipertensivilor , se spune că această piatra semipreţioasă are puterea de a stopa hemoragiile şi de a reduce inflamaţiile. În plus, se spune că amuleta cu carneol rivalizează cu produsele cosmetice, purtarea ei fiind ideală pentru a vă menţine tenul luminos şi odihnit.
Bijuteriile cu cornalină sunt purtate pentru a intensifica dragostea, pasiunea, dorinţa. Este recomandată pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioara, Scorpion.