Pentru 2022 și culoarea anului Very Peri, conform specialiștilor de la Pantone, tanzanitul este una din soluțiile pentru cei care își doresc mereu să aleagă o culoare care să reflecte ceea ce se întâmplă în lumea din jur.
Pentru 2020 și nuanța anului Classic Blue conform specialiștilor de la Pantone, abalonele este una din soluțiile acestei culori ca remediu la tensiune, la stres și la agitație.
Scoica abalone, cunoscută şi sub numele scoica Paua, este considerată o “gema organică”, alături de perlă, coral, sidef şi fildeş. Jocul de culori iridiscente este absolut natural şi este influenţat de dieta şi de mediul de viaţă al moluştei.
Abalone mai are alte două supranume, “mother of pearl”, mamă de perlă datorită părţii din interior alb, sidefate sau “opalul mării” datorită tonurilor intense de verde şi albastru ce ies la iveală atunci când scoica este lustruită, culori similare cu cele ale opalului.
Partea interioară, nacrul, este cea mai lucioasă, variind în culoare de la alb-argintiu, roz, roşu, roşu-verde către tonuri de albastru închis şi verde ca adâncurile oceanului de unde a fost răpită.
Scoica a fost cunoscută cam în toată lumea antică, însă indienii Navajo au preţuit-o ca pe o adevărată comoară dătătoare de viaţă. Pentru Navajo abalone este, alături de turcoaz, obsidian şi scoica albă, una dintre cele patru pietre sacre, jucând un rol important în mitologia acestora. Scoica este asociată cu crearea celor patru munţi ce străjuie ţinuturile indienilor Navajo.
Abalone este un simbol al prosperităţii şi abundenţei, al puterii, al fertilităţii şi se spune că atrage norocul, inducând o atitudine veselă şi jovială.