Accent Bijuterii - ONIX

 

Onixul a fost foarte popular în rândul grecilor şi romanilor din Antichitate. Numele pietrei provine din cuvântul de origine greacă “onyx” care înseamnă unghie sau gheară.
Este adevărat că negrul nu este în mod normal o culoare asociată cu unghiile, dar în vremuri străvechi aproape toate culorile, de la alb la maro închis şi negru, erau numite onyx. Mai târziu, romanii au redus termenul pentru a se referi la culori închise, ca negru sau maro închis.
Asociat cu zeiţa frumuseţii şi a dragostei, se spunea că onixul întinereşte trupul, vindecând aproape toate bolile, ajută la creşterea potenţei, contribuie la acumularea de energie vitală. Este talismanul astrologilor, al profesorilor, politicienilor, fiindcă stimulează manifestarea personalităţii, popularitatea, ajută la îndeplinirea propriului destin, echilibrează emoţional.

Această varietate de agat fin, având adesea striaţii cenuşii, albe ori roşii, este un protector arhicunoscut împotriva energiilor negative, a magiei negre, a blestemelor, a coşmarurilor, a tristeţii, a gândurilor negative. Negrul – culoarea nopţii, culoarea eleganţei desăvârşite. Fie că este vorba de rochia neagră perfectă pentru orice ocazie, sau o pereche de cercei din argint cu onix negru care se potrivesc la orice ţinută, cu siguranţă nu veţi da greş.